Prim-ajutor emotional

În secolul vitezi, când totul e pe repede înainte, suntem tot mai interesati de ceea ce ne face fericiți, lucru absolut normal deoarece e vital să fim fericiți pentru a avea o viață sănătoasă. Când spun "fericire" spun de fapt totalitatea activităților și stărilor care susțin secreția serotoninei și nu numai. 

Totusi, într-o lume în care fizicul e din ce în ce mai important, cum rămâne cu mintea, sufletul? 

Favoritismul față de corp în detrimentul minții este peste tot. Este foarte practicat și din păcate, consecintele lui sunt din ce în ce mai vizibile. Cu toții știm cum să ne păstrăm sănătatea corpului. Știm să alegem și să facem diferența între obiceiuri sănătoase și cele mai putin sănătoase sau chiar toxice. Încă din copilarie știm că sportul e sănătos, știm că legumele și fructele sunt mai bune decât dulciurile (ciocolata, bomboane, etc). 

Dar oare, despre sănătatea psihică ce știm, ce învătam? 

Nu știm nimic, nu învățam nimic. De ce oare sănătatea fizică e mai importantă decât cea a minții?

Ne rănim psihic mai des decât ne rănim fizic însă nu suntem conștienți pentru că nu deținem informații de această natura. Eșecul, singurătatea, lipsa afecțiunii, respingerea, sunt cele mai dese răni cu care ne confruntăm și care se pot agrava dacă nu sunt depistate la timp. Daca ești un om sensibil, care se exteriorizează în diverse moduri, vei fi ''descoperit'' foarte ușor de cei din jur, cei cărora le pasă de tine. Replici ca ''e doar o perioadă, va trece'', ''ești puternic/a, vei face față'' poate te vor ajuta pe moment, te vor face să crezi că, oarecum, e normal. Dar nu, nu e. Dacă unele stări persistă și încep sa îți afecteze viața de zi cu zi, e imperativ să faci ceva.

Asa cum există doctori pentru rănile fizice, există doctori și pentru rănile minții. E o rușine să mă duc la spital dacă mi-am rupt un picior? Nu, nu e! E chiar indicat pentru a evita posibile complicații pe viitor. Dacă am o rană pe care nu o pot atinge fizic, dar ea există acolo undeva, e o rușine să ma duc să o tratez? Nu, nu e! Problema e faptul că noi nu recunoaștem când avem nevoie de ajutor în acest sens. Acest subiect e înca unul controversat în unele situatii.

Mulți dintre voi, cei care citiți, ați avut sau aveți cel putin o rană a minții, a sufletul. Poate unii o inhibați, unii o stăpâniți sau unii pur și simplu nu acceptați să recunoașteți, totusi ea e acolo și cu timpul se poate agrava. Uneori degeaba esti puternic, poti avea o rană care sa te doboare din când  în când. Uneori cei din jur observă, alteori nu, depinde cât de bine te cunoști și cât de bine te poți stăpâni. Ce trebuie să știi e faptul că nu vei putea ascunde la nesfârșit. Trebuie să o tratezi.

NU neglijați sănătatea minții și a sufletului!

Boo hoo hoo....ups

 Sunt putine lucruri care ma sperie...gen întuneric, mai nou clovnii ( multumesc iubire ca alegi cele mai bune filme) și poate unele păpuși care arata ca Annabelle ( mersi din nou iubire). Totuși sunt lucruri care îmi pot opri inima instant, cum ar fi martorii din bord. 

Acum băieții vor începe sa râdă iar unele fetele sa se întrebe “ce sunt aia”. Dragele mele, dati-mi voie sa va explic: martorii de bord sunt de fapt acele becuri din bordul mașinii care se mai activează asa, din când in când. Am eu unul preferat, cu care am o relatie de vreun an și ceva, e cel de la servo. Când mai dau peste câte o groapa, hop și el se aprinde. “Iarăși tu, iarăși apari” îmi zic mereu și nici de-al naibi nu dispare, doar asa...când are chef. Buuuuuun...

Sa vedeți întâmplare, ies ieri de la munca și ca tot omul, prin oraș cu treburi. Ma opresc la o curățătorie din împrejurimi, las o rochie și când ma intorc, dau sa ies din parcare, toate bune și frumoase când dintr-o data poc.... iau in plin dita mai gura de canal, semi deschisa si nesemnalizată. Nici nu apuc sa clipesc de doua ori ca ma uit in bord. Semăna cu un brăduț de Crăciun, plin de luminițe. Pfai... mi-nu-nat. Asta îmi lipsea. Ajung acasa, parchez mașina și apelez la nenea Google ca  sa cer o părere. Mama mia câte am mai citit. Știți acel momen când te doare ceva, gen intr-o parte la ficat, spatele sau mai stiu eu ce și cauți pe google ce poate fii. De acolo afli ca e posibil sa suferi de o boala in stadiu terminal sau ca ai cine stii ce altceva. 

Ei bine, asa m-am simțit eu. Marton de servo + EPC+ martor de motor = panicaaaaaa. Și ma apuc sa stresez pe toată lumea și îmi dau filme proaste și etc. Azi la fel, am stresat pe toată lumea, am sunat pe la service-uri, oameni care au cunoștințe la service-uri. Pana la urma cineva m-a primit. Am ceva piese de schimbat. Din cauza acestor drumuri și gropi sau sa le zic gropi și drumuri, service-urile supraviețuiesc. Totuși, mulțumim primăriei pentru străzile pe care le avem. Bulevardul Decebal e foarte simpatic, știți de ce? Pentru ca are gropițeeee :)). Asta e, asteptam schimbări, doar e am electoral. Sunt curioasa cât de rau ma voi speria maine când voi achita piesele :))). Pana una alta, drumuri bune și grija la gropi (mai ales dacă sunteți din Bistrita). 

*poza nu îmi aparține. Am “furat-o” de la story-ul unui prieten. 

E dea dreptul înspăimântătoare. 

Bine v-am regasit!

Ohhh....ce dor mi-a fost sa revin prin "partile acestea". Nici nu stiti cat de greu e sa stai departe de lucrurile care te fac fericit sau poate stiti....

Oricum, cert e ca mi-a fost dor sa scriu. Poate timpul a fost dusmanul meu in acest sens sau poate faptul ca prioritatile mele s-au scumbat. Ce e drept, as putea gasi multe motive. Totusi, in aceasta seara nu am mai rezistat. Printre flori, bijuterii si proiecte la ISS si MP (Imbunatatirea Six Sigma si Managementul Proiectelor....da, nu m-am lasat de scoala inca :d ) m-am gandit ca e neaparat necesar sa imi fac putin timp si pentru o scurta spovedanie aici in public...ca de...se poarta.

Vreau sa impartasesc cu voi motivul principal pentru care nu v-am mai scris. Nu sunt mandra de mine in acest sens, insa recunosc faptul ca am aplecat urechea la tot felul de vorbe auzite prin lume. Poate unii stiti, altii nu, pe mine ma inspira doar lucrurile triste. As scrie despre acest subiect mult si bine. Ceea ce nu inteleg oamenii e faptul ca ceea ce scriu nu e fix ceea ce traiesc. Poate sa fie ceva ce am trait sau ceva ce vad ca traiesc altii, dar nicidecum nu e ceea ce traiesc eu in acel moment. Daca scriu/postez ceva trist pe blog, cel putin 3-4 oameni ma intreaba ce am patit, daca sunt bine...sau mai rau, ma inunda cu sfaturi. Urasc sa primesc sfaturi! Accept pareri, oprinii dar NU sfaturi. Fiind satula de aceste situatii m-am gandit ca unica solutie e sa nu mai scriu. Total gresit, imi dau seama acum, dupa mult timp. Vreau sa fie clar tuturor: eu sunt foarte fericita, din toate punctele de verede si mai ales implinita. Daca scriu despre ceva trist nu inseamna ca e legat de starea mea, NU! Vreau sa scriu despre lucruri triste si fericite si triste iar. E alegerea mea. Vreau sa continui sa fac ceea ce imi place iar cei ce se cred destepti, la prima miscare gresita vor primi block pe aceasta pagina. Nu vreau sa ma mai cenzurez doar pentru ca X si Y interpreteaza gresit! 

Asa ca de azi, pe langa muuuultele postari cu care v-am obisnuit pe profilul meu privat, o sa trebuiasca sa "treceti" si peste aceste postari, de pe blog.

Sper sa ma "cititi" cu drag si imi doresc enorm sa imi refac publicul care timp de 3 ani m-a sustinut sa scriu.

<3

Eu nu îmi doresc unu’ MAI…

Hello May….hope you will bring me all the best.

Plin facebook-ul cu “unu’ MAI ”...

Cu ocazia lunii mai, apar pe toate rețelele de socializare mesaje cu urări. Primele 2-3 nu le-am băgat în seamă, însă situația devine tot mai serioasă pe zi ce trece. Pe scurt, mesajele sună cam așa: “În MAI îmi doresc unu’ MAI bun, MAI iubitor, unu’ MAI atent, MAI sincer, MAI devotat….MAI, MAI MAI”. Nu știu de unde această bruscă schimbare de “plan”. Sunt puține variantele: fie ați devenit voi mai bune peste noapte și va doriți ceva “pe măsură” (lucru ce sincer nu l-aș crede, vorba aceea, lupul își schimbă părul dar năravul ba...fie brusc v-ați dat seama că vă doriți ceva mai mult, pur și simplu, fie ați zis și voi doar așa, să vă aflați în treabă. Nu pot găsi o variantă mai logică.

Zic și eu, dacă tot va doriți “MAI”, de ce nu comunicați cu cel care nu se mai încadrează în noile voastre standarde? Poate, se produce o “minune” și nu trebuie să îl MAI schimbați. Vedeți dacă cumva meritați ceva MAI bun și lăsați turma. Sincer, nu vă avantajează deloc.

Ca o mică paranteză, eu nu îmi doresc unu’ MAI…de ce nu? Pai e simplu. Am deja “pachetul complet”. Să nu mă întrebați unde l-am găsit. Nu e predefinit, se construește prin comunicare, prin bunăvoință, cu dragoste, înțelegere, mici compromisuri…iertare și susținere. Unu’ MAI bun nu există sau chiar dacă există, nu îl vreau.

Iubiți și apreciați ce aveți, înainte să fiți forțați să apreciați ce ați avut. Și e valabil pentru toată lumea

Mi-e bine, pe bune!

Mi-e bine, pe bune! Mereu mi-a fost! Chiar și atunci când nimic nu a mers conform planului. Și atunci, tot bine mi-a fost.

Mereu mi-e bine. Deși uneori sunt obosită , plictisită , supărată , morocănoasa ...poate trista, tot bine îmi e. Poate nu asa cum mi-aș dori, dar tot bine e!

Totul va fi bine, mie, îmi va fi bine. Indiferent de greutatile vieții , indiferent de oamenii care vor veni sau vor pleca. Atata timp cat soarele va răsări dimineața și va apune seara, totul va fi bine!

Mi-e bine, pe bune. Mi-a fost si imi va fi. Indiferent de situatie.

Visul meu sunt ...EU!

Acum ceva timp, un prieten bun m-a întrebat: "Care este visul tău?" O întrebare relativ simplă.

"Visul meu sunt eu", i-am zis.

Timp de câteva secunde nu a zis nimic, cred ca era printre ultimele răspunsuri la care se aștepta. A rămas puțin crispat.

Da, visul meu sunt EU! EU cea din prezent, eu cea din trecut, eu cea din viitor. Mereu am fost mandra de mine. Am fost mandra și sunt, de toate alegerile pe care le-am făcut. Chiar dacă uneori nu au fost cele mai bune. Toate m-au ajutat sa devin ceea ce sunt și anume VISUL MEU!
Fii tu propriul tău vis !

Orice rană se vindecă, diferența o face doar timpul

          Nu știu câți dintre voi ați înțeles mesajul acestei poze, cert este ca cei care nu ați înțeles, nu ați trăit pe pielea voastră unele lucruri, poate doar le-ați auzit sau le-ați văzut la cei din jur.

         Orice rană se vindecă, diferența o face doar timpul. Mai devreme sau mai târziu, unde a fost sânge, va fi o cicatrice, care va trece sau nu, în funcție de gravitate.

         Și dacă e sa vorbim despre rănile sufletului, tot ce pot spune este ca timpul le rezolva pe toate. Nimeni nu este de neînlocuit, indiferent de importanta pe care a avut-o sau o are. E de așteptat ca cei la care ținem cel mai mult, cei pentru care am baga mana în foc, sa ne dezamăgească total. Nu e ceva standard, nu! Sunt și excepții. Dar per total eu nu cunosc un om care sa nu fi suferit din aceasta cauză.
          Ce ne rămâne de făcut? Sa mergem înainte. Dumnezeu nu doarme. Și dacă am învățat ceva în lumea asta, e faptul ca Niciodată nu o sa poți sa îți clădești fericirea pe durerea și supărarea cuiva. Ce oferi, vei primi înzecit.
           Să fiți iubiți și sa iubiți, sincer! Și dacă simțiți ca nu mai merge și ca vreți altceva, fiți sinceri cu voi și cu omul de lângă voi. Inima are regulile ei.

          

Acel moment când...

Acel moment când...

... Lucrurile și oamenii devin reci, străini. Când nimic din tot ce a fost nu mai este și nu va mai fi. Când focul se stinge, cu fiecare zi ce trece. Când simți că un văl se ridica de pe ochi și vezi realitatea crudă și tristă.

Da, vine acel moment când...

... Pur și simplu renunți, nu mai vezi luminița de la capătul tunelului, nu mai simți speranță. Când dorința de a continua e din ce în ce mai mică. Când lași totul în mâinile timpului, sa decidă el ceea ce nu s-a putut decide în doi.

Acel moment când, în loc de virgulă, pui punct. Punct și de la capăt.

Una din marile mulțumiri ale vieții este să te știi om bun

         "Una din marile mulțumiri ale vieții este să te știi om bun" Ioan Slavici

          De ce să faci rău, când poți să faci bine? De ce să încurci, când poți să ajuti? De ce să minți, când poți zice adevărul? De ce să trădezi, când poți să respecți.....de ce?

        Din răutate și din invidie, unii oameni fac mai mult rău decât bine. Oare de ce? De ce nu ne putem bucura pentru cel de lângă noi? Doar pentru că sunt mai buni sau au mai multe, trebuie să ne comportăm urât? Omului, Dumnezeu îi dă după suflet. Nu e vina nimănui că unii primesc mai mult și alții mai puțin. Fiecare primește ceea ce oferă, înzecit! Tot timpul, dacă ai făcut bine, bine vei primi. Dacă ai făcut rău, ei bine, nu aștepta altceva. 

           I-am ajutat mereu pe ceilalți, atât cât am putut și din păcate unii nu au apreciat. Am încercat mereu să fac să fie bine, dar lumea nu a fost mulțumită. Am vrut mereu să împart zâmbete și bucurii, uneori am reușit, alteori nu. Nu-i cum să mulțumești pe toata lumea, dar atâta timp cât tu știi că ai făcut tot ce depindea de tine, poți fi cu sufletul împăcat. Nimeni nu e perfect, nici eu și nici tu.

            Important e să te știi om bun, restul nu mai contează!

          

Am fost! Nu suntem si nici nu vom mai fi!

Am fost! Nu suntem si nici nu vom mai fi!

Ai fost...amic, prieten, confident, iubit, soare si luna, ai fost aer si lumina, ploaie si curcubeu, dar mai presus de toate ai fost un las! Ai fugit "cu coada intre picioare" fara nici macar un "iarta-ma" sa spui, te-ai dus si dus ai fost si esti! 

Nu mai esti, nici macar om in fata mea, dupa tot ce ai facut! Pot spune ca esti "un mic nimic". Nu imi pare rau ca te-am cunoscut, m-ai invatat cum sa "Asa NU". Exact, esti definitia perfecta pentru asa nu! Scuza-mi sinceritatea, dar stii ca asa am fost mereu. 

Nu mai suntem nimic, nici cunostinte nici simpli trecatori. Eu si tu intr-o propozitie e o cacofonie proasta. Nota 4 pentru cei care folosesc numele noastre in aceeasi propozitie.
Pacat ca mi-au trebuit "xyz" de zile sa invat ca pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti. Si tu stii mai bine ce zic.

"Tu sa ma uiti ca un ateu pe Dumnezeu

Poți să pierzi

        "Poți să bani. Dar la fel de bine poti sa faci alții la loc. 
Poți să pierzi ocazii. Dar întotdeauna se ivește o ocazie mai bună. 
Poți să pierzi autobuzul. Și ce dacă? Cu siguranță mai vine încă unul. 
Poți să pierzi o dragoste care cândva ți se părea esențială. Nu-i nimic, o va înlocui alta mai.
Poți să pierzi timp, cel mai des. La fel de bine poti să-l câștigi. 
Poți să pierzi orice pe lumea asta. 

Dar daca nu te-ai pierdut pe tine, n-ai pierdut nimic."