Cu toţii avem nevoie de un "pod" pentru a trece pe celălat "mal"

          Stau câte o dată şi analizez întâmplările petrecute în ultimele luni, începând din noiembrie (2015) şi până în prezent. Şi ce crezi, observ cu stupoare cât de mult m-am schimbat, cât de mult m-am maturizat şi mai ales, câte lucruri sunt în stare să fac, lucruri ce poate, anul trecut pe vremea această mi se păreau imposibile.
          Îmi dau seama că oamenii nu sunt capabili să schimbe alţi oameni, ci simpla lor prezenţă crează schimbări. Realizez că nu e nevoie de mult efort pentru a-ţi schimba viaţa, e nevoie doar de un motiv bine întemeiat care să te impulsioneze, să te ambiţioneze şi să facă să mergi mai departe indiferent de drum, amintindu-ţi mereu motivul pentru care ai început. Şi totuşi, prezenţa unui om în viaţa ta, te poate face să nu te mai recunoşti? Da poate şi încă cum. Un om la care ţii, pe care ajungi să îl iubeşti, pe care ţi-l doreşti în preajma mereu, care face parte din viaţa ta de zi cu zi, poate provoca involuntar mari schimbări în comportament, atitudine şi gândire. Orice naş îşi are naşul, asta e un lucru de care m-am convins în momentul în care l-am întâlnit. Şi mă bucur, pentru că acum realizez că aveam nevoie de o schimbare. Aveam nevoie de „un pod” care să mă ducă de cealaltă parte a „malului”, aveam nevoie de el. Dacă mi-aş fi contiunat viaţă cu „trecutul” nu aş fi fost capabilă niciodată de această schimbare.

          E bine să evoluăm, să învăţăm să privim lucrurile şi altfel, să avem puterea de a înţelege că şi noi putem greşi, că nu e neapărat nevoie să avem tot timpul dreptate, că cel de lângă noi e motivul pentru care trebuie să fim mai buni, mai maleabili, mai înţelegători. Am făcut atâtea schimbări care mă şochează personal. Câteodată nu îmi vine să cred cât de înţelegătoare am devenit. Mă uimeşte capacitatea de a ierta, de a trece peste micile neînţelegeri şi mai ales intensitatea cu care iubesc. Alături de omul potrivit poţi învaţa foarte multe dacă vrei, te poţi perfecţiona, îţi poţi îmbunătăţii modul de gândire şi lista poate continuă.
          Mulţumesc pentru că eşti aici, pentru că mă înţelegi, mă iubeşti şi mai ales, mulţumesc pentru că eşti tu!

Minte vs suflet

Vine un moment în viaţa fiecăruia dintre noi când se duce un adevărat război între suflet și minte. Fiecare câștigă cate o bătălie, dar războiul? Războiul e departe de a se încheia datorită faptului ca e aproape imposibil să găsești o cale de mijloc, să împaci „și capra, și varza”. Doar cel ce se află în aceasta situație poate să-și de-a cu părerea. 

                                   100% Relatie = 50% Incredere + 50% Dragoste

          Dar dacă încrederea dispare, se cam alege praful. Riscurile devin imense și nu oricine are tupeul să-și asume o astfel de relație. Şi totuși, exista și astfel de oameni care ar face orice , doar sa fie bine. Şi în marea majoritate a cazurilor, efortul nu e reciproc. Nu pot înțelege cum un om care a greșit, care susține că iubește, care își dorește să fie bine, să nu facă nimic pentru a salva ceva, ba chiar uneori, inconștient, pune și bete în roate celui care se străduiește să salveze relația. Mă depășește acest lucru. Eu să fiu în locul acelui om, cred că m-aș da peste cap să fac să fie bine....dar unii nu. Mă doare sufletul pentru acei oameni care trag și trag și trag și se consumă pană la ultima picătură de energie, în timp ce alții stau bine mersi gândindu-se la cu totul alte ”chestii”. Încrederea e vitală! Şi dacă dispare, ușor, ușor, tot ce s-a construit se va dărama, sigur.

E letal să suni și sa nu ți se răspundă, ba chiar sa ți se respingă apelul și la un moment dat să intre căsuța vocala. Un om care și-a pierdut încrederea în cel de lângă el, la ce se poate gândi în astfel de momente? La ce e mai rău! Şi se gândește și își face rău și efectiv cu timpul se îmbolnăvește. Şi îi pasă cuiva? Da da....cu siguranţă. Dacă i-ar pasa, nu s-ar comporta asa. Fiecare e liber să decidă ce și cum să facă. Şi dacă cineva alege sa fie nepăsător, atunci să își asume și consecințele. El nu își da seama, ca omul de lângă se îndepărtează sufletește, învață să trăiască și fără prezenţa lui. Dar își va da seama cândva, cândva mult prea târziu. Atâta timp cat exista sus un Dumnezeu care are grijă ca toată lumea să primească ceea ce merita, noi ca simplii oameni nu putem schimba nimic.

 

Valentine's Day, pro sau contra?

          Cu toţii cunoaştem acel “triunghi negru” care începe în 14 februarie, o dată cu Sfântul Valentin şi contiună într-un mare fel cu Dragobetele, apoi  1 marie. Pentru domni, această perioadă din an este cu totul şi cu totul “extraordinară”. Dar să începem cu începutul.
          Se apropie Valentine’s Day! Ce? Cine? De unde? De când? Ştie cineva? Sunt sigură că nu. De Valentine’s Day a auzit toată lumea, astfel încât, la o adică, oricine poate defini succint "sărbătoarea", în timp ce despre viaţa Sfântului Valentin nu cunoaşte nimeni mai nimic. Am preluat această sărbătoare din occident fiind o activitate superficială, comercialistă, părerea mea. România a început să sărbătorească şi Valentine's Day, deşi deja avea prin Dragobete o sărbătoare tradiţională. Nouă, românilor, ne place să fim la "modă", deci dacă alţii pot, noi de ce nu am putea? “Bravo” nouă!
          “Sfântul Valentin, sau Valentin din Terni este un martir declarat ca sfânt al creştinilor româno-catolici, care a trăit în secolul III, fiind episcop în Interamna. După legendă, el ar fi cununat un păgân cu un creştin,. A fost învinuit de „cununare religioasă” a perechilor de îndrăgostiţi, în ciuda poruncii împăratului roman Claudius II. De aceea, a fost condamnat la moarte şi executat în 269, din cauza credinţei lui. . În calendarul ortodox sfântul Valentin este sărbătorit pe 30 iulie.” (sursă: Wikipedia)
             Să îmi spuneţi mie acum de unde şi până unde Valentine’s Day în 14 februarie. De ce oare românii nu sărbătoresc ce e al lor? De ce ne place să copiem pe alţii? De ce ne iubim doar într-o anume zi? Dacă dăm o aşa mare importantă acestei zile, înseamnă că celelalte 364 de zile dintr-un an nu sunt importante. Dacă tot ne iubim, hai să ne iubim în fiecare zi, hai să sărbătorim iubirea şi în alte zile, hai să oferim cadouri atunci când simţim, nu doar când suntem “obligaţi”.
           Am văzut recent pe Facebook o postare de genul “Oamenii se împart în două categorii: cei care urăsc ziua de 14 februarie şi cei care au un partener”. Ei bine, pe lângă aceste 2 categorii, eu o să mai “creez” una, o a 3 categorie, din care să face parte. Sunt o persoană care, deşi am partener, nu înţeleg această sărbătoare. De ce să fac un cadou, o surpriză doar pentru că aşa e la modă. Nu sunt de acord! Fă un cadou atunci când simţi, nu atunci când trebuie. Iubeşte-l pe cel de lângă ţine în fiecare zi, nu doar în 14 februarie.
             Dragi români, sărbătoriţi ce e al vostru şi iubiţi-vă în fiecare zi.

Să nu tragi niciodată de un bărbat!

Deși nu ne place să recunoaștem, noi femeile avem multe defecte. Suntem geloase, orgolioase, încăpățânate, mofturoase și lista poate să continue. Și, într-o relație, dacă nu suntem atente, putem face gafe colosale. Și, de cele mai multe ori le facem fără să vrem. Totuși, ceea ce e cel mai important e să conștientizăm și să ne oprim.

Dragă mea femeie, să nu tragi niciodată de un bărbat! E una dintre cele  mai mari greșeli.

Să nu stai toată ziua pe capul lui, cerându-i insistent să vă vedeți. Fi serioasă, dacă își dorește, te va invita el să ieșiți, să petreceți timp împreună. Presându-l, nu faci decât „să-l speri”. Să nu-i cerșești atenție, plângându-te zilnic de lipsa lui de entuziasm față de tine. El face cum știe și cum vrea, indiferent de ceea ce vrei tu. E ceva genetic, nu îți face griji. Să nu tragi de el să te caute....să te sune, să îți de-a mesaje. Acestă specie numită „bărbat”, poate fi și e destul de superficială. De cele mai multe ori se va pune la somn fără să sune, fără să îți spună un amărât de noapte bună. Nu o face intenționat, pur și simplu o face! Să nu îi reproșezi nimicuri! Spune-i pe un ton prietenos ceea ce te deranjează, ceea ce nu îți place.

Să nu tragi niciodată de un bărbat!