Poartă-ți femeia

          Poartă-ți femeia de lângă tine ca și cum ți-ai purta sufletul. Poatr-o în gând, în inimă, pe buze. Poart-o zilnic prin cele mai frumoase colțuri ale inimii tale. Arată-i liniște, încredere, siguranță. 
 
          Poart-o ușor, pe brațe, ca și cum ar fii ultima femeie din viața ta. Poart-o veselă, zâmbitoare, fericită. Arat-o lumi și mândrește-te cu ea. Fă-o să râdă în hohote și stange-o în brațe. Sărut-o pe gât și arăta-i stelele. Poart-o cu tine peste tot, fie vară, fie iarnă. 
 
           Poart-o ca pe nimeni alta. Poart-o cu grijă, cu atenție și mai ales cu dragoste. Poart-o în fiecare zi, ca și cum ar fi prima. Poart-o cu cu mândrie, căci nu mai există nici una ca ea. Poart-o cu hotărâre, căci poate, va veni ziua când și ea va hotărî viitorul vostru.  

Poart-o în haine și în aerul pe care îl respiri.
 
           Poart-o…poart-o din tot sufletul și pentru totdeauna! 
 

 

Tu ai iubi un om ca tine?

          NU, nu aș iubi un om ca mine, de ce aș face-o? Sunt atât de încăpățânată, de orgolioasă. Nu prea las de la mine, nu cu multă lume. Cu mine e de muncă frățioare. Nu vi numai așa. Eu sunt rea. Nu prea recunosc când greșesc și mă supăr foarte repede atunci când sunt contrazisă fără argumente tari. Nu îmi place să îmi cer scuze și nici nu o fac prea des…poate doar când îi zic “actualului” pe numele “fostului”. În rest nu prea. O să mă bosumflu destul de des și va trebui să mă împaci mereu. Nu o să mă las ușor împăcată și va trebui să depui efort. Da, e greu cu mine, știu și te compătimesc. Să fiu băiat nu m-aș suporta și de asta nici nu am pretenții de la tine. Stai liniștit că te înțeleg. Dar totuși între atâtea rele, între atâtea părți negative, sunt câteva părți bune.
 

          DA,  aș iubi un om ca mine. Un om sincer, direct, care spune lucrurilor pe nume, care nu se ascunde după deget, da, aș iubi! Sinceritatea e cea mai mare calitate pe care o poate avea un om și mă mândresc că o dețin. Fidelitatea este o altă calitate pe care greu o întâlnești și care mă definește. Siguranța și dorința de autodepășire sunt mereu prezente în inima mea. Poate pare exagerat, poate nu mă crede lumea, dar nu asta contează. Ce e cu adevărat important e ce simt eu și asta nu îmi poate lua nimeni. E adevărat că nu arăt toate aceste lucruri oricui, dar cine a meritat, le-a avut din plin. Și cine le-a pierdut, le-a pierdut pe vecie. Nu stau la discuții și nu îmi calc în picioare principiile.


          Știu să respect, știu să iubesc, știu să ascult, știu să încurajez, știu să ajut, știu să dau totul! Dar știu și să iau înapoi tot ce am dat!  
 

         Deci DA, aș iubi un om ca mine. Cu bune și cu rele, l-aș iubi. Căci în viață greu găsești înțelegere, iubire, respect și fidelitate. Restul detaliilor se pot ajusta, se pot modela. Dar dacă nu ai niste principii clar definite de mic copil, nu le vei avea niciodată.
 

Ai avut odată o floare...și i-ai rupt zilnic câte o petală, doar ca să vezi dacă poți iubi o buruiană...

Era odată o floare...cea mai frumoasă floare. Era înaltă, subțirică, cu frunze frumoase, cu petale delicate, pe scurt tot ce-ți puteai dori de la o floare. Ai vrut-o doar pentru tine așa că ai rupt-o promițând-ui tot și toate. Ai luat-o cu tine, crezând că o vei face fericită.

I-ai dat puțină dragoste și ea a început să înflorească și mai tare, deschizându-și larg petalele. I-ai dat atenție și ea a devenit mult mai încrezătoare, dorindu-și zilnic să se autodepășească. I-ai dat speranță și ea a început să-și contureze propriile vise, propriul destin. I-ai dat încredere și ea a început să spere, să spere la un viitor strălucit. I-ai dat apă și ea a început să crească, era pe zi ce trece tot mai frumoasă și parcă te vrăjea, te făcea să o dorești numai pe ea. O făcea din suflet căci și ea își dorea la fel.

Dar într-o zi i-ai rupt o petală. Ea nu a observat, avea foarte multe. Parcă nici nu se observa. Nu trecu mult și i-ai mai rupt una....și încă una si deja se vedea clar. Ți-a zis să te oprești, că o doare, că nu mai rezistă, dar ai continuat. Ai dezvoltat un obicei din asta. Ai ajuns să-i rupi câte o petală în fiecare zi. A început să plângă, să tipe...te implora să nu mai rupi dar nu te-ai oprit. A început să se ofilească, era din ce în ce mai slăbită, deja nu îți mai zicea nimic. Tu îi rupeai petalele si ea suferea în tăcere. Zilele treceau...tu tot rupeai.

Dar stai...i-ai rupt și ultima petală. I-ai lăsat doar dezamăgire. În timp ce ea suferea, tu te consolai cu o buruiană. Bunătatea și frumusețea deja te plictiseau, vroiai altceva, dar o vroiai și pe ea. Ai vrut o schimbare, ceva nou, nu neapărat ceva bun, doar nou și ai obținut, dar cu un preț mare. Ai distrus o floare, cea mai frumoasă floare, floarea sufletului tău. Nu doar ca ai distrus-o, ai și aruncat-o. Ok, alegerea ta.

        Ce să zic, ai facut-o cu mâna ta. Dar știi...ea a învățat multe din această experiență. Și mai știi....poate anul acesta nu va mai înflori, că petalele i-au fost luate de vânt și duse departe, dar anul viitor, după ce iarna grea va trece, din locul de unde ai rupt-o va răsări o nouă floare, una mai frumoasă decât cea pe care ai rupt-o. Ei bine atunci, poate îți va parea rău, îți vei dori să o alinți, să o mângâi...să o iubești, să te iubească, dar ea nu va mai dori. Va face tot ce-i stă în putere să se autodepășească din toate punctele de vedere pentru a ajunge acolo unde si-a propus.
        Abea atunci când o vei revedea, vei regreta cu adevărat... că ai avut odată o floare...și i-ai rupt zilnic câte o petală, doar ca să vezi dacă poți iubi o buruiană...