Permiteţi-mi să mă prezint!

O să încep simplu, cu o poza, pe care o descriu simplu: EU!

            Mă numesc Gîţean Virginia, am 20 de ani, zodia berbec, de "ocupaţie" studentă. Deşi ceea ce studiez (construcţii de maşini) nu are nimic in comun cu literatura, cea mai mare pasinue a mea este "scrisul". Nu mă consider o scriitoare, nu mă vad făcand o carieră din asta, dar totuşi acest lucru nu mă împiedică să fac ceea ce îmi place.

           Această pasiune o am de mult timp, însă niciodată nu am avut curajul de a o face cunoscută. Am fost plăcut surprinsă sa văd că o mulţime de oameni apreciază ceea ce fac. Pentru mine contează enorm.

           Şi acum să revin la subiectul principal...pentru prieteni, eu sunt Gina, o fata mult prea matură pentru varsta mea. În viaţa de zi cu zi sunt o persoană serioasă şi mult prea sinceră! Uneori am impresia ca că sinceritatea e unul dintre cele mai mari defecte ale mele pentru ca lumea e deranjată atunci cand îţi permiţi să fii un om cu coloană vertebrală ce nu se fereşte atunci cand trebuie să spună ce gandeşte.

                                                                                                       

                Tind să cred ca nimeni nu mă cunoaşte cu adevărat. Nu am lăsat pe nimeni să ajungă pana în adancul sufletului meu. Daca ar fi sa ma caracterizez în cateva cuvinte, aş spune că sunt un om simplu şi franc. Spun mereu ce gandesc şi nu fac compromisuri. Îmi plac lucrurile simple şi de calitate, oamenii care nu vor să empateze prin nimic, dar care ascund valori. Fac ceea ce îmi place şi iubesc libertatea de exprimare. Sunt o fată timidă, sensibilă dar încrezătoare. Atunci cand îmi fac apariţia în spaţii publice, nu îmi place să ies în evidenţa cu nimic, dar totuşi îmi place ca oamenii să îmi simtă lipsa atunci cand nu sunt în preajmă. Oricat de stapană pe mine as fi, plang mult....pland atunci cand citesc carti, cand mă uit la filme, cand mi-e dor...cand sunt nervoasă.

               Îmi place să muncesc şi abea aştept să vina vremea cand voi putea sa fiu independentă. Urăsc persoanele întreţinute şi nu aş putea niciodată să fiu una dintre ele!

            Dacă ajungi să mă cunoşti, o să ajungi la concluzia: "Unde ai fost pană acum?"

Aş vrea să mă îndragostesc!

        Mi-e aşa dor să mă îndrăgostesc, să simt din nou acei fiori timizi ce-ţi invadează trupul pe neaşteptate. Îmi lipsesc uneori acele momente când bătăile inimii o luau rana şi simţeam că o să îmi sară din piept, la propriu. Mi-e dor de aceea "primă întâlnire" când ieşi în oraş cu băiatul pe care îl plăci, când te uiţi la el pe furiş şi îți dai seamă că el te privea  demult...
 
          Cât aş mai vrea să mă îndrăgostesc, să simt din nou acei dulci fiori ai primului sărut furat "din greşeală", să simt căldura braţelor celui pe care îl plac....să mă simt protejată, iubită, dorită, să simt tot ceea ce acum pentru mine e doar o amintire! Mi-e dor, mi-e dor de multe momente şi abea aştept să întâlnesc persoana  cu care să împart toate aceste lucruri.....dar totuşi, mi-e frică! Zilnic mă gândesc la posibilitatea de a întâlni o persoană care mă va face să  mă îndrăgostesc şi care , mai târziu, va plecă.
 
          În trecut am suferit mult, şi dacă stau să analizez obiectiv tot ce mi s-a întâmplat, aş putea spune că mă bucur că am fost atât de rănită în trecut. Probabil, dacă nu aş fi trecut prin atâtea momente dificile, nu m-aş fi maturizat aşa repede şi aş fi făcut gafe sentimentale şi mai mari! Acum ştiu să deosebesc un bărbat de un puştan, ştiu să îmi dau seamă cine mă merită şi cine nu şi am devenit mai egoistă!
 
           Sunt aşa pentru că mi-am dat seamă că în dragoste mă dăruiesc prea mult şi nu primesc nimic în schimb, s-au primesc prea puţin.  Sunt egoistă în sensul în care dragostea nu mai e o oportunitate în viaţa mea, ci şcoală, banii câştigați singură, felul în care arăt, viitorul meu.şi totuşi....aş vrea să mă îndrăgostesc.
 
           Aş vrea să mă îndrăgostesc  de cineva care a fost rănit, cineva care să ştie cât doare şi să nu mă rănească şi pe mine. Dar unde aş putea cunoaşte o astfel de persoană? Greu de zis...
         

Şi bărbaţii plâng câteodată....

           “De ce plâng?” Această e o întrebare pe care un prieten (care recent a încheiat o relaţie) mi-a adresat-o zilele trecute. Am rămas oarecum contrariată şi de ce nu ,uimită, pentru că nu există o regulă clară care să spună că doar fetele plâng în astfel de momente.

             “Şi totuşi de ce plâng, de ce nu mă pot opri, de ce nu mă pot stăpâni?”, continuă el. Văzând că situaţia e destul de delicată, i-am spus…

               Plângi pentru că iubeşti! Cândva acea fată era totul şi acum conştientizezi că ea e pe punctul de a pleca şi nu poţi face nimic pentru a o opri. Plângi pentru că îţi pasă, îţi pasă de relaţie, îţi pasă de ţine, îţi pasă de ea, îţi pasă de voi, de tot, căci dacă nu ţi-ar fi păsat, nu te aflai în această stare. Plângi pentru că te doare, te doare că pleacă, te doare că nu mai eşti ceea ce îşi doreşte, te doare singurătatea, te dor amintirile. Această durere nu se poate măsură şi parcă se amplifică pe zi ce trece. Plângi pentru că ţi s-au năruit visele, dorinţele tot. Ai visat la un viitor împreună, ai visat la un cămin, la o familie, un copil, o viaţă împreună pentru totdeauna. Plângi pentru că nu mai ai putere, nu şti ce urmează, ţi-e frică de viitor, de singurătate, de o altă dezamăgire, ţi-e frică că nu o să ai puterea să mergi mai departe. Plângi pentru că o vrei înapoi, o vrei din nou a ta, o vrei aşa cum era la început şi i-ai ierta orice doar că să se întoarcă. Plângi pentru că eşti dezamăgit de oameni, de fapte, de gesturi de împrejurimi, de gânduri, de vorbe, de fapte, de trăiri, de convingeri, de tot!

               Plângi! Nu îţi fie ruşine. Dacă o faci nu înseamnă că eşti slab, nu îţi pierzi din demnitate şi nici din bărbăţie, înseamnă că eşti suficient de puternic să areţi ce simţi. Câteodată lacrimile sunt singurul mod de a te descărca, de a te elibera de tot ce simţi. Şi, după ce o să plângi atâta de mult încât vei rămâne fără lacrimi, dute la baie, spală-te pe faţă, priveşte în oglindă şi repetă-ţi în gând: “Sunt tare şi pot, voi fi bine!”.Când îţi va fi mai greu…aminteşte-ţi că nu eşti singur. Ai alături familia, prietenii care te iubesc şi te susţin!

                Ai încredere în tine, totul se va rezolva, şi la un moment dat când a veni vremea, o să apară şi acea persoană care îţi va umple toate golurile din suflet.Vei fi fericit iar aceste momente vor rămâne doar amintiri, ai cuvântul meu!

“In plus eu am o vîrstă, la care alţii îşi fac o familie, eu nu mai am nici o şansă, eu nu mai am pe nimeni…”

                 E duminica, doar o alta zi de duminica, dar care are totuşi ceva aparte. E o duminica în care unul dintre cei mai dragi oameni sufletului meu, mi-a dat o veste tristă, şi anume ca a pus punct unei relaţii. În clipa următoare m-am gandit la mine, la cat de greu mi-a fost cand am trecut prin astfel de moment si mi-am zis ca nu pot sta cu mainile în san, ştiind ca suferă. El fiind la munca (deci da, e un “el”) m-am gandit sa-i scriu, sa încerc măcar sa-I ridic moralul.

                Numele lui este Robert (nu este numele adevărat, îl voi numi aşa pentru ca cei care mă cunosc sa nu facă legături). Încă de cand l-am cunoscut mi-a lăsat un zambet larg pe fata, însă văzandu-l acum suferind, m-am emoţionat foarte tare. L-am încurajat cat am putut, însă vreau sa-i scriu şi aici cîteva randuri pe care sper sa le citească atunci cand îi va fi greu si eu nu voi putea sa-l sprijin.

                “Dragul meu prieten, sunt convinsă ca treci prin moment grele. După cum ţi-am mai spus, şi eu am trecut prin astfel de clipe şi dacă eu am fost singură atunci, vreau să ştii ca eu sunt langă tine şi te voi sprijini atat cat pot.

                E greu, pare aproape imposibil, dar din păcate viaţa nu e roz tot timpul. Sunt momente de cumpănă, asa cum este si acesta, cand trebuie sa fii puternic. Ţine capul sus indiferent de situaţie. Dacă tu crezi ca există măcar o şansă ca să repari ceva, fă-o! Lasă orgoliul deoparte, acum nu mai contează cine a greşit, cine e de vină. Bate fierul cat e cald. Nu o să mai ai această  şansă. Dar, dacă vezi, că orice ai face, nu poţi rezolva nimic, dacă vezi ca orice încercare de a repara ceva s-a stricat e în zadar, atunci PLEACĂ! Pleacă şi nu te mai uita înapoi, nu merită. Nu te înjosi în faţa nimănui, oricat de mult ai iubi, oricat de mult ţi-ar păsa!

                Iubirea adevărată e atunci cand nu trebuie sa faci nimic ieşit din comun pentru a ţine pe cineva aproape. Acest lucru trebuie să fie fără interes şi de bunăvoie. Intr-o relaţiei cei doi trebuie sa fie sinceri şi respectul să predomine. Iubirea adevărată se cladeşte în timp, asemenea construcţiei unei case. Fundaţia e una dintre cele mai importante componente. O relaţie nu se cladeste pe compromisuri! Dacă de la început trebuie sa te compromiţi, atunci nu are rost sa te gandeşti la un viitor stabil şi liniştit. Alege tu, nu te lasa ales. Să ajungi în situaţia ca persoana pe care o iubeşti şi care se presupune ca te iubeşte să aibă de ales între tine şi o alta persoană, e cel mai înjositor lucru! Nu trebuie să accepţi asa ceva, oricat ai iubi!

                Există doua zile într-un an cand nu poţi face nimic. Acestea sunt ieri şi maine. Ziua de ieri a trecut, şi oricat ai încerca să schimbi ceva nu o sa poţi. Ziua de maine e oarecum departe şi nu ştii cum vor evolua lucrurile pană atunci.  Dar pană maine, ai ziua de astăzi, cand poţi lua atitudine şi sa faci ceva pentru tine, pentru binele tău.

                Dragul meu, fii tare, tine capul sus. Eu sunt langa tine şi nu te voi lăsa la greu. Sunt sigură ca ai fi făcut la fel dacă ţi-as fi cerut ajutorul. Totul va fi bine. Obişnuieşte-te cu ideea ca în viaţa nu primeşti ce vrei ci ceea ce meriţi. Dacă e să fie, va fi indiferent de obstacole. Dacă nu e să fie, nu va fi, oricat de mult ţi-ai dori. Şi da, eu cred ca tu meriţi mai bun!