Mi-e aşa dor să mă îndrăgostesc, să simt din nou acei fiori timizi ce-ţi invadează trupul pe neaşteptate. Îmi lipsesc uneori acele momente când bătăile inimii o luau rana şi simţeam că o să îmi sară din piept, la propriu. Mi-e dor de aceea "primă întâlnire" când ieşi în oraş cu băiatul pe care îl plăci, când te uiţi la el pe furiş şi îți dai seamă că el te privea demult...
Cât aş mai vrea să mă îndrăgostesc, să simt din nou acei dulci fiori ai primului sărut furat "din greşeală", să simt căldura braţelor celui pe care îl plac....să mă simt protejată, iubită, dorită, să simt tot ceea ce acum pentru mine e doar o amintire! Mi-e dor, mi-e dor de multe momente şi abea aştept să întâlnesc persoana cu care să împart toate aceste lucruri.....dar totuşi, mi-e frică! Zilnic mă gândesc la posibilitatea de a întâlni o persoană care mă va face să mă îndrăgostesc şi care , mai târziu, va plecă.
În trecut am suferit mult, şi dacă stau să analizez obiectiv tot ce mi s-a întâmplat, aş putea spune că mă bucur că am fost atât de rănită în trecut. Probabil, dacă nu aş fi trecut prin atâtea momente dificile, nu m-aş fi maturizat aşa repede şi aş fi făcut gafe sentimentale şi mai mari! Acum ştiu să deosebesc un bărbat de un puştan, ştiu să îmi dau seamă cine mă merită şi cine nu şi am devenit mai egoistă!
Sunt aşa pentru că mi-am dat seamă că în dragoste mă dăruiesc prea mult şi nu primesc nimic în schimb, s-au primesc prea puţin. Sunt egoistă în sensul în care dragostea nu mai e o oportunitate în viaţa mea, ci şcoală, banii câştigați singură, felul în care arăt, viitorul meu.şi totuşi....aş vrea să mă îndrăgostesc.
Aş vrea să mă îndrăgostesc de cineva care a fost rănit, cineva care să ştie cât doare şi să nu mă rănească şi pe mine. Dar unde aş putea cunoaşte o astfel de persoană? Greu de zis...
Îmi dau voie să fiu puternică și sensibilă. Mă accept exact așa cum sunt. Sunt conștientă că singurele lucruri pe care le pot controla sunt cele care depind doar de mine. Restul, ei bine, restul nu mă privește.
Prim-ajutor emotional
În secolul vitezi, când totul e pe repede înainte, suntem tot mai interesati de ceea ce ne face fericiți, lucru absolut normal deoarece e vi...
-
Cuv ântul “ stres ” devine pe zi ce trece tot mai uzual, datorită vremurilor în care trăim, datorită oamenilor care ne înconjoa...
-
Încă de la prima oră a zilei, o emoție imensă mi-a invadat corpul. M-am pus aseară în pat cu gândul ca mâine v-a fi o zi mare. De...
Pagini
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
:D
RăspundețiȘtergerenu esti singura...
numai ca unii oameni au devenit handicapati emotional deoarece acea parte areia ii pasa in acest mod de cineva a fost smulsa...si doar cateodata te doare asa cum ii dor pe ciungi mainile pe care nu le au si pe schiopi picioarele care le lipsesc...asa simti ca te doare...dar iti dai seama ca e o iluzie... un abur care apare putintel si piere...si revii in acea stare de amortire si indiferenta agitandu-ti ciotul a ceea ce era odata o parte de suflet frumoasa si tanara...
careia sorry
Ștergere