Lucrurile
par să revină la normal....dar ce înseamnă normal?
Să fie normal să ai alături
o persoana cu care să vorbești zilnic, dar nu prea? Ce înseamnă să vorbești? E
suficient doar să scoți pe gură niște cuvinte pe care să le aranjezi într-o
propoziție, sau ar mai trebui să transmiți ceva prin acele cuvinte. Vorbesc cu
tine zilnic și parcă vorbesc singură uneori. Sunt momente în care chiar nu îmi
transmiți nimic....sau îmi transmiți doar faptul ca nu te simți suficient de „bărbat”.
Cu ce sunt eu de vină? Ți-am spus eu vreo dată ție că nu mă simt femeie? Nu
ți-am spus, pentru ca asta nu depinde de tine. Depinde de modul în care mă
percep, modul în care mă privesc în oglindă. Nu o să mă plâng ție vreodată de
așa ceva. Așa ca nu te plânge nici tu. Pune mana și fă ceva!
Uneori simt că ceva îmi scapă. Și e
pentru prima dată când simt acest lucru. M-am consumat câteva zile. Eram
oarecum disperată că nu știu ce se întâmpla și văzând că nu primesc nici un
răspuns care să mă convingă, am început să mă liniștesc. Îmi dau seama că nu te
pot obliga să îmi spui ce ai sau ce s-a întâmplat, dacă s-a întâmplat. Stai liniștit, am o imaginație forte bogată, dacă ar fi să caut motive, le-as găsi,
dar nu are rost. Nu judec după aparențe. Dar...există mereu un dar...Faptul ca
simt ca ceva îmi scapă, mă îndepărtează ușor, ușor și sigur. Dar tu nu observi.
Pașii sunt micuți dar fără de întoarcere și dacă nu iei puțină atitudine, când îți
vei da seama, voi fi departe sufletește, chiar dacă fizic voi mai fi lângă tine.
Și atunci nu v-a
mai fi cale de întoarcere!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu