Zilnic îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru tot ce a scos din viața mea!

          Eu trec, în general, ușor peste orice. Om, lucru, faptă, nimic nu e de neînlocuit. Nu mă agăț de nimic ce nu mă face complet fericită. Nu merită. Mi s-a demonstrate de 1000 de ori că … efectiv NU MERITĂ!

 
           Fericirea mea, e cea mai importantă. Dacă mă faci fericită, poți rămâne în viața mea, dar dacă nu, te poftesc să pleci. Nu stau la discuții filozofice și interminabile. Nu are rost. Am încercat o singură dată și finalul a fost același. Dacă ai impresia că voi repeta experiența, te înșeli amarnic. Nu  fac compromisuri atâta timp cât fericirea mea e în joc. Am învățat să mă pun pe primul loc și să mă gândesc prima dată la mine. NU am pierdut niciodată nimic. Dacă am pierdut ceva, e pentru că nu aveam nevoie de acel lucru/persoană. După fiecare pierdere, am realizat ce om norocos sunt. 
 
          Zilnic îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru tot ce a scos din viața mea. Chiar dacă pe moment simțeam că nu pot trăi fără, îmi dau seamă că lucruri mai bune, pentru mine, nu  se puteau întâmpla. Așa am învățat că nimic nu este pentru totdeauna și mai ales, nimic nu este de neînlocuit. Când te aștepți mai puțin, ceva/cineva apare de după colț și schimbă totul. Și atunci, de ce să ne agățăm de trecut? Te poți numi “om puternic” atunci când ești capabil să renunți la ceea ce îți face rau, desi e  ce îți dorești cel mai mult în viață.
 
 
         Zilnic îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru tot ce a adus nou în viața mea, fapte și mai ales oameni. E așa “fain” atunci când descoperi un om, pe care, deși îl știai de mult, îl descoperi altfel și te gândești, “oare unde ai fost până acum”. E vorba de acel moment în care simți că nimic nu mai contează, că ce a fost până atunci e doar o iluzie, și atunci MERITĂ să te ancorezi de trecut? 
 
          Un prieten mi-a sugerat un joc de imaginație, și anume, atunci când mă gândesc la trecut și poate caut soluții, să mă gândesc simplu: merită? Cred că m-am gândit de 1000 de ori la trecut și mi-am pus această întrebare de 2000 de ori și în proporție de 99,99% răspunsul a fost simplu, NU merită. Acel 0.01% a apărut atunci când m-am întrebat prima dată. 
 
           Fiecare om e diferit dar cred că secretul constă în a ne cunoaște pe noi înșine și a știi CE, CÂT, CUI putem oferi.