De ‘’ieri’’învăţ să fiu singură! (1)

           De "ieri" învăţ sa fiu singură…de fapt sunt multe zile de “ieri” de cand am adoptat acest stil de viaţă. Nu vreau sa mă laud şi să spun că am învăţat deja, nici vorbă. Dar sunt ambiţioasă, hotărată, determinată şi ştiu ca voi reuşi. Conştiinţa si sufletul îmi spun ca nu vor mai fi multe zile de”ieri”. Ce a fost mai greu, a trecut. Primii paşi, pe care îi  considerăm aproape imposibili au fost făcuţi. Cărţile au fost împărţite, să înceapă jocul!

            Poate nu mă crezi, dar chiar învăţ sa fiu singură. Nu am de ales. Şi poate e mai bine aşa. Tu nu mai eşti aici si deocamdată nu am ceva mai bun de făcut. Încă mă străduiesc sa-mi schimb numite tabieturi. În fiecare seara, în timp ce încerc să adorm, îmi repet în minte: “maine dimineaţa cand mă voi trezi, primul lucru pe care îl voi face va fi sa zambesc şi să-I mulţumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat şansa de a mai trai o zi si de a avea ocazia de a transforma aceasta zi în cea mai frumoasă zi din viaţa”. Pană aici totul e foarte bine însă dimineaţa,  lucrurile nu se întamplă cum stabilisem. Nici nu apuc sa mă dezmeticesc, ca în mod incoştient bag mană sub pernă, iau telefonul şi ca prin vis îl deblochez şi cu un singur ochi mă uit la el…poate, poate….Însă, cum minunea nu s-a întamplat, îl pun la loc, trag aer în piept si mă învart pe cealaltă parte.
             Asta e una din zilele proaste. Stai liniştit, nu te simţi flatat, am si zile cand nici măcar nu mă gandesc la tine. Da, am spus-o, chiar asa e. Am si zile cand serviciul, şcoala, familia îmi ocupă pană la ultima secundă dintr-o zi. O astfel de zi, e una din zilele bune, acele zile cand existenţa ta pare mai mult un vis pe care nu mi-l amintesc prea bine.

               Sunt zile si zile…una buna, alta rea. Să fim serioşi, dacă ar fi toate numai lapte si miere, nu am simţi ca trăim.