Prim-ajutor emotional

În secolul vitezi, când totul e pe repede înainte, suntem tot mai interesati de ceea ce ne face fericiți, lucru absolut normal deoarece e vi...

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Fii bărbat.....dă-i papucii!!!

                Fii bărbat, dă-i papucii.....din dulap! Apoi, dă-i și rochia preferată, mai dai o floare și un sărut.  Acordă atenție „ritualului” său de pregătire atunci când urmează să ieșiți în oraș. Privește-o cu cât interes se pregătește, cu cată dragoste se aranjează, ca să fie cea mai frumoasă, cea mai frumoasă...pentru tine! E atentă la fiecare detaliu pentru ca totul să fie perfect! Privește-i zâmbetul, ochii, privește fericirea pe care o emană prin toți porii, toate ți se datorează!
                Fii bărbat, sărut-o dulce pe obraz atunci când vă plimbați de mână prin parc. Pe chipul ei se va instala automat un zâmbet inocent, plin de dragoste. Trece-ți ușor mâna prin părul ei....Instantaneu, trupul îi va fi invadat de o emoție puternică, iar stomacul....va fi invadat de miliarde de „fluturi”. Îmbrățișează-o din când în când și șoptește-i la ureche că o iubești. Vei simți cum picioarele i se vor muia, lăsându-și greutatea trupului în brațele tale. Să nu îți fie rușine să îi arăți ce simți! Nici ei nu îi va fi  rușine să de-a tot ce are mai bun!
                Fii bărbat, dăruiește-i o floare! Și azi, și mâine, mereu! Mereu dacă simți. Nu te gândi că așteaptă să-i oferi buchete imense de trandafiri, nici pe departe! Dacă vecinul tău are flori în curte, cu riscul de a fi certat de către acesta, rupe o floare și i-o dăruiește. Nici nu îți imaginezi cât de mult o va impresiona gestul tău ...poate îți vei da seama dacă o vei privi atent în ochi. După cum știi, ochii sunt oglinda sufletului. Cu multă atenție, în privirea ei vei observa tot...tot ce îți spune și tot ceea ce nu îți spune. Trebuie doar să-i știi privi!
                Fii bărbat, oferă-i respect, încredere, dragoste....oferă-i tot ce ce ți-ai dori să primești. O femeie trebuie respectată mereu, indiferent de situație. Deschide-i portiera mașinii, ajut-o să-și ia haina, vorbește-i frumos, comportă-te exact cum ai vrea să fie tratata viitoarea voastră fiică! Detaliile fac diferența. Fii deschis față de ea, fii sincer și vei primi înapoi înzecit!

                Dacă ai trecut prin toate etapele menționate mai sus, dragul meu, dă-mi voie să te felicit, ești un bărbat adevărat! Dar, dacă femeia de lângă tine nu se regăsește în descrierea de mai sus, probabil nu ești atât de bărbat precum te crezi!
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu