De ce am plecat când nu am mai stat...

În această viața, la un moment dat va sosi clipa când mă vei întreba:

“- Daca m-ai iubit, de ce ai plecat? “. Și atunci eu, cu zambetul pe buze, îți voi șopti:

                “Timpul, nenorocitul, e este vinovat! El m-a facut să plec, că de-aș fi rămas pururi tânără, pe cuvânt că aș mai fi stat o perioadă, să-mi iau doza zilnică de venin pentru care am dezvoltat o dependență. Veninul tău e asa dulce și desi mă doare sufletul dupa ce trece efectul, acele câteva momente în care se împrăștie prin vene, în tot corpul, merită osteneala! M-ai vrajit din prima clipă cu buna ta dispoziție, m-ai învăluit într-o ceață densa, parfumata, m-ai dezbrăcat de gânduri, frici, durere pentru ca apoi să te folosești de toate aceste informații pentru a-ți crea propriul venin de care să nu mă pot desparți. Zilele treceau și eu iubeam senzația aceea. Acea senzatie se poate numi simplu “dragoste”. M-ai injectat zilnic cu dragostea ta și nu mai reușeam să văd dincolo de ea. Simțeam că e singurul lucru bun din acest univers, singurul lucru care merită trăit și mă simțeam privilegiată să fiu eu cea care se bucura de toata dragostea ta. 

      Ca orice lucru rau, dar bun, pe parcurs și-a pierdut din efect, corpul meu a început să se obișnuiască și atunci am mărit doza. Într-o zi, într-un moment de panică, am luat o supra doză. Acela a fost momentul când am zis că eu nu  pot trăi fară tine…fară raul ce-mi făce bine. Totul era perfect, îmi placea enorm, până când ai început să-i schimbi compozița. În loc să-mi dai dragoste, îmi dădeai indiferență. Atunci a aparut sevrajul, un moment de “nebunie lucie”, de panică, disperare și am început să mă revolt. Am început să-mi cer drepturile și nu ți-a plăcut. Ai zis că pun presiune, că te stresez, și poate chiar așa era. Sunt genul de om la care nu îi iei ce i-ai dat, mai ales fară motiv. Și asa a început totul, usor usor am aflat lucruri grave, peste care, as fi fost dispusă să trec, as fi făcut orice, pentru acea doza de rău necesar…dar ți-a fost frică…și ai dat înapoi. M-ai dezamăgit!

       Totul va trece! Cândva, cumva…o să treacă și atunci sevrajul Acela va rămâne doar o amintire. Poate te va durea, poate nu, dar ce știu sigur e faptul că, deși eu eram ceea care simțea efectul si se bucura de el, o anumită părticică îți dădea și tie acel ceva de care aveai nevoie zilnic. Acum acel ceva nu mai e și curând o să-i simți lipsa! Mă vei căuta dar eu probabil voi fi vindecată. Îmi vei mai da o data să gust dar sunt sigură că nu îmi va plăcea. Atunci vei știi de ce am plecat când am plecat!