Prim-ajutor emotional

În secolul vitezi, când totul e pe repede înainte, suntem tot mai interesati de ceea ce ne face fericiți, lucru absolut normal deoarece e vi...

duminică, 23 august 2015

Să-ţi dai cuvântul, iar apoi să ţi-l respecţi, asta înseamnă să fii mafiot!



“Să-ţi dai cuvântul, iar apoi să ţi-l respecţi, asta înseamnă să fii mafiot”. Am ales să folosesc acest tipar pentru a prezenta idea principală a ceea ce urmează, datorita faptului ca este un mod de exprimare tot mai des folosit pe o reţea de socializare.
Ce reprezintă  cuvântul unui om, şi mai ales, cat de important este acesta în  viaţa de zi cu zi….acestea sunt doua întrebari la care vreau să răspund în urmatoarele rânduri, pentru ca am impresia ca tot mai multă lume uită sau se preface ca nu ştie răspunsul .
Spre deosebire de celelalte vieţuitoare de pe planetă, noi oamenii am primit la naştere ceva în plus, ceva ce sa ne diferenţieze, să ne facă mai “speciali”….ceva ce se numeşte conştiinţă şi care ne ajută să „jonglăm” cu diferite sarcini şi să cântărim diverse opţiuni  înainte de a lua o decizie. Totuşi, destul de rar o folosim şi lucrul acesta nu face decât să creeze tristeţe şi supărare celor din jur. Din păcate unii sunt mult prea seci, mult prea inconstienţi ca să-si de-a seama de acest lucru.
Adevărata valoare a unui om este dată de greutatea cuvântului pe care îl are! Un om cu caracter va respecta mereu ceea ce zice şi mai ales, îşi va asuma. Nu va cauta niciodată scuze, nu va invoca niciodată motive absurde şi nu se va da înapoi, indiferent de situaţie. O persoană care pune preţ pe cuvantul său, va face orice ca să şi-l respecte, indiferent de obstacole. Va ştii mereu ce poate să facă şi ce nu, de ce lucruri e în stare şi până unde poate să meargă atunci când îşi da cuvântul. Sunt şi momente în care, din motive obiective nu reuşeşti să duci la bun sfarşit ceea ce ai zis ca vei face. Până la urmă e firesc, suntem oameni, dar chiar şi într-o astfel de situţie, un om care se respectă pe el şi îi respectă pe ceilalţi, va ştii cum să procedeze. Cel puţin va anunţa persoana în cauză de apariţia unor situaţii neprevăzute şi cu prima ocazie se va revansa. Aşa arată “portretul moral” al unui om care are cuvant!
Un om care îşi respectă cuvântul , este om care se respectă. Acest gen de om va impune respect în faţa societăţii.  El se va evidenţia mereu faţă de ceilalţi, va putea să-şi de-a cu părerea şi s-o facă bine, va putea să de-a un sfat care merită luat în considerare….cu alte cuvinte, va fi diferit.
Un astfel de om, e genul de om pe care oricine şi-l doreste în viaţa lui! Fii vertical în orice situaţie. Gândeşte înainte să vorbeşti. Asumă-ţi cele spuse şi mai ales respectă-ţi cuvantul!



2 comentarii: