Sunt oameni pe care nu îi vei uita niciodată!

          Sunt oameni ale căror zâmbete nu e vei uita niciodată! Și e simplu să îți dai seama de ce.... acel zâmbet  ți-a adus cândva fericire. Acel zâmbet te-a ajutat să mergi mai departe, să înfrunți greutăți și să ai încredere în tine. Acel zâmbet te-a făcut să te simți iubită. O vai....acel zâmbet....

          Sunt oameni ai căror miros nu ai cum să-l uiți. Chiar dacă ți-ai spălat lenjeria de pat de nenumărate ori, acel miros de dragoste nu va dispărea niciodată.. Chiar dacă ai răcit cobză și ai nasul înfundat, acel miros de "bine"se simte și se distinge.

          Sunt oameni ale căror atingeri nu le vei uita niciodată. Fie că ți-a șters o lacrimă, fie ca te-a făcut să râzi, gâdilindu-te în exces, fie că ți-a aranjat o șuviță de păr neastâmpărată .... nu ai cum să uiți acea atingere. Mai știi când te-a luat de mână acel pentru prima dată acel cineva? Eu știu, era să leșin. Mai știi când te îmbrățișa minute întregi? Cum să uiți...

          Sunt oameni al căror glas nu îl vei uita! Acea șoaptă care te-a făcut întâia oară să tremuri, acea vorbă care te-a făcut să plângi de fericire, acele două cuvinte spuse cu teamă...care te-au lăsat pe tine fără cuvinte.....nu vei uita niciodată.

          Poate, unele le vei uita, dar daca acel om a fost cu adevărat important în viața ta, este un zâmbet, un miros, o atingere și un glas, pe care nu le vei uita niciodată!

Dă-ți timp!

         Dă-ți timp, o săptamână și o zi!

         De întrebări, de răspunsuri, de gânduri... Dă-ți timp, să o iei de la capăt, de la început. Cu toată viteza înainte. Dacă nu acum, atunci când? Să nu îți fie frică de singurătate...liniștea e un sfetnic bun, la fel ca și noaptea. Ai grijă de sufletul tău.

         În prima zi, descarcă-te! Plângi, omule. Dă afară toată durerea, toată supărarea. Ce rost are să o ți în tine? Nu iți otravi sufletul, eliberează-l! Și după ce nu mai poți plânge, după ce nu mai ai lacrimi, șterge-ți ochii, schimbă-ți bluza, sigur e udă de la atâtea lacrimi.

          În a doua zi, după ce te-ai liniștit, trage aer în piept și înfruntă adevărul. Mai bine spus, acceptă-l. Nu îl poți schimba. Putea fi mai rău.

          În a trea zi, privește în jurul. Sunt atâția oameni care te iubesc și care sunt lângă tine. Acceptă-le prezența, bucură-te de zâmbetul lor și oferă-l și tu la rândul tău. Te vei simți mult mai bine.

          În a patra zi, îmbracă-te frumos, pune-ți cel mai sincer si curat zâmbet pe față și ieși "afară". Știu că poți, trebuie doar să vrei. Dute.. vino, stai pe loc, ia-o de la capăt.

          În a cincea zi, a șasea zi și a saptea zi...fă ce vrei, ce-ți face plăcere. Nu trebuie să dai socoteală nimănui. Evadează din cotidian și pur și simplu, fă ceea ce te face să te simți bine!

          În a opta zi....ei bine, trage aer în piept și începe să faci ceva cu viața ta. Muncește mult, motivează-te zilnic, ai grijă de tine, zâmbește! Mergi înainte, ține capul sus și orice ai face, nu privi înapoi. Nu e nimic nou acolo. Ce e în față contează!

Șterge-mă din telefonul tău!

Șterge-mă din telefonul tău!

Acolo unde eram eu, pune o liniuță, un minus, pentru toate lipsurile pe care le-ai avut, pe care le-am avut sau care ne-au tras în jos. Sau poate un punct. Da! Un punct adică un sfarșit. Nu al tău, nici al meu ci al nostru. Un sfârșit încet dar sigur. Punct și de la capăt.

Poți pune mai bine un semn de întrebare. Pentru toate întrebările care ți le pui atunci când inevitabil îți zboară gândul la mine, pentru toate întrebarile care imi ocupă unele nopți, pentru toate acele întrebări rămase fără răspuns.

Acolo unde eram eu, pune un semn de exclamare. Să îți amintești că am fost acolo, la bine și la greu. Când îl vezi, să îți amintești ce ai avut. În timp vei uita, dar măcar vei știi că, totuși, a fost ceva acolo.

Șterge-mă din telefonul tău!

Acolo unde eram eu, lasă un spațiu. Un spațiu gol și mare. Știi tu de ce, știu eu de ce, știm noi de ce... iar când îți va fi greu, apasă pe el. Va suna mult...ca un ecou dar nu va răspunde nimeni, va intra mesageria, “abonatul apelat nu este disponibil, vă rugăm să NU mai deranjați”

Șterge-mă din telefonul tău! 

Comportă-te ca și cum nu aș fi fost acolo niciodată. Gândește-te ca nici măcar nu e valabil, șterge-l ca și cum ai fi introdus un număr greșit.

Și vine o vreme când...

                          Și vine o vreme când când fiecare începe să primească ceea ce a oferit!

         Ai iubit, ai dat tot ce ai avut mai bun și mai frumos? Ti-ai pus sentimentele la picioarele cuiva, riscând astfel să îți fie călcate în picioare? Ei bine, mai devreme sau mai târziu, asta vei primi. Când te aștepți mai puțin, își va face apariția în viața ta, un om care îți va oferi înzecit tot ceea ce tu ai oferit omului nepotrivit. Nu îți va pune întrebări, nu te va judeca, ci te va iubi exact asa cum ești, cu bune, cu rele.

        Ai frânt o inimă, ai distrus visele cuiva? Ai luat tot și ai plecat pe ușa din dos, fără a privi înapoi, fără a-ți păsa ce rămâne în urmă? Să nu te aștepți să primești altceva. Te vei îndrăgosti și tu, cândva, de cineva, care îți va frânge inima de două ori mai rău. Te va lăsa în urmă exact atunci când îți va fi mai greu, când greutățile cotidiene te vor copleși, când vei simți că nu ai cum să o scoți la capăt.

         Ai fost acolo, când cineva avea nevoie de sprijin? Au susținut și încurajat pe cineva? Atunci, să nu îți fie teamă! Când tu vei fi cel care are nevoie de cineva alături, stai fără grijă că va apărea acea persoană care te va ajuta să depășești orice obstacol, indiferent de vreme.

          În cele din urmă, fiecare primește ceea ce merită. Ai grijă ce oferi, vei primi înzecit înapoi. Dar, dacă ceea ce primești nu este ceea ce meriți, stai liniștit. Acel lucru nu îți aparține. Ce e al tău e pus deoparte și nimeni și nimic nu ți-l poate lua.

       

#27august 2017, MULTUMESC!

        Nu vom știi niciodată ce aduce ziua de mâine, cu atât mai puțin nu vom știi ce ne va lua! Oameni care, pentru noi astăzi sunt tot, mâine s-ar putea nici să nu mai existe. Oameni, care astăzi ne sunt, poate, indiferenți, mâine s-ar putea să fie totul pentru noi.

         Astăzi, voi scrie despre a doua categorie, deoarece un om minunat și-a făcut apariția în viața mea atunci când nu mă așteptam. Timid, încet și pe neașteptate, de nicăieri a apărut exact în momentul în care aveam nevoie ca cineva de încredere să mă asculte fără să mă judece. E greu să ai încredere în cineva în zilele noastre, însă, nimic nu e imposibil. 

          Acest om, a știut să mă caute atunci când aveam nevoie, deși nu mă cunoștea prea bine. Acest om a știut să mă facă să râd în hohote până la lacrimi, atunci când îmi venea să mă închid în mine. Acest om a știut pur și simplu să mă încurajeze și să îmi arate cât de frumoasă poate fi viața. Îl știu de mult, îl știu din copilărie, dar nu ne-am intersectat niciodată, nu a fost să fie. Totul până într-o zi.

          Acum, mai mult ca niciodată, pot spune ca Dumnezeu nu doarme! Are El grija de fiecare dintre noi. Ai făcut bine, bine vei primi. Ai facut rău, ei bine, pregătește-te. Tot ce dai, primești înzecit!

          

         Astăzi, vreau să îți MULTUMESC! Ești minunea din viața mea. Ești tot ceea ce am nevoie. Îți sunt recunoscătoare pentru fiecare zâmbet, pentru fiecare lacrimă stearsă, pentru fiecare încurajare, pentru fiecare îmbrățișare, pentru fiecare sărut pe frunte....îți mulțumesc pentru tot. Ai apărut exact când trebuia, ai făcut exact ce trebuia, ai fost acolo și pentru mine înseamnă enorm. 

        Am pornit pe un drum, am pornit împreună și dacă e să analizez evoluția noastră pot spune că nu cunosc oameni care să fi ajuns unde suntem noi în așa putin timp. Suntem doi oameni puternici, doi oameni care își doresc cu adevărat un viitor. Nu ne constrânge nimic, tot ce facem e pentru că așa simțim. 

 La mulți ani ție, la mulți ani mie, la mulți ani nouă! #27august

Zilnic îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru tot ce a scos din viața mea!

          Eu trec, în general, ușor peste orice. Om, lucru, faptă, nimic nu e de neînlocuit. Nu mă agăț de nimic ce nu mă face complet fericită. Nu merită. Mi s-a demonstrate de 1000 de ori că … efectiv NU MERITĂ!

 
           Fericirea mea, e cea mai importantă. Dacă mă faci fericită, poți rămâne în viața mea, dar dacă nu, te poftesc să pleci. Nu stau la discuții filozofice și interminabile. Nu are rost. Am încercat o singură dată și finalul a fost același. Dacă ai impresia că voi repeta experiența, te înșeli amarnic. Nu  fac compromisuri atâta timp cât fericirea mea e în joc. Am învățat să mă pun pe primul loc și să mă gândesc prima dată la mine. NU am pierdut niciodată nimic. Dacă am pierdut ceva, e pentru că nu aveam nevoie de acel lucru/persoană. După fiecare pierdere, am realizat ce om norocos sunt. 
 
          Zilnic îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru tot ce a scos din viața mea. Chiar dacă pe moment simțeam că nu pot trăi fără, îmi dau seamă că lucruri mai bune, pentru mine, nu  se puteau întâmpla. Așa am învățat că nimic nu este pentru totdeauna și mai ales, nimic nu este de neînlocuit. Când te aștepți mai puțin, ceva/cineva apare de după colț și schimbă totul. Și atunci, de ce să ne agățăm de trecut? Te poți numi “om puternic” atunci când ești capabil să renunți la ceea ce îți face rau, desi e  ce îți dorești cel mai mult în viață.
 
 
         Zilnic îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru tot ce a adus nou în viața mea, fapte și mai ales oameni. E așa “fain” atunci când descoperi un om, pe care, deși îl știai de mult, îl descoperi altfel și te gândești, “oare unde ai fost până acum”. E vorba de acel moment în care simți că nimic nu mai contează, că ce a fost până atunci e doar o iluzie, și atunci MERITĂ să te ancorezi de trecut? 
 
          Un prieten mi-a sugerat un joc de imaginație, și anume, atunci când mă gândesc la trecut și poate caut soluții, să mă gândesc simplu: merită? Cred că m-am gândit de 1000 de ori la trecut și mi-am pus această întrebare de 2000 de ori și în proporție de 99,99% răspunsul a fost simplu, NU merită. Acel 0.01% a apărut atunci când m-am întrebat prima dată. 
 
           Fiecare om e diferit dar cred că secretul constă în a ne cunoaște pe noi înșine și a știi CE, CÂT, CUI putem oferi.
 
 

 

Poartă-ți femeia

          Poartă-ți femeia de lângă tine ca și cum ți-ai purta sufletul. Poatr-o în gând, în inimă, pe buze. Poart-o zilnic prin cele mai frumoase colțuri ale inimii tale. Arată-i liniște, încredere, siguranță. 
 
          Poart-o ușor, pe brațe, ca și cum ar fii ultima femeie din viața ta. Poart-o veselă, zâmbitoare, fericită. Arat-o lumi și mândrește-te cu ea. Fă-o să râdă în hohote și stange-o în brațe. Sărut-o pe gât și arăta-i stelele. Poart-o cu tine peste tot, fie vară, fie iarnă. 
 
           Poart-o ca pe nimeni alta. Poart-o cu grijă, cu atenție și mai ales cu dragoste. Poart-o în fiecare zi, ca și cum ar fi prima. Poart-o cu cu mândrie, căci nu mai există nici una ca ea. Poart-o cu hotărâre, căci poate, va veni ziua când și ea va hotărî viitorul vostru.  

Poart-o în haine și în aerul pe care îl respiri.
 
           Poart-o…poart-o din tot sufletul și pentru totdeauna! 
 

 

Tu ai iubi un om ca tine?

          NU, nu aș iubi un om ca mine, de ce aș face-o? Sunt atât de încăpățânată, de orgolioasă. Nu prea las de la mine, nu cu multă lume. Cu mine e de muncă frățioare. Nu vi numai așa. Eu sunt rea. Nu prea recunosc când greșesc și mă supăr foarte repede atunci când sunt contrazisă fără argumente tari. Nu îmi place să îmi cer scuze și nici nu o fac prea des…poate doar când îi zic “actualului” pe numele “fostului”. În rest nu prea. O să mă bosumflu destul de des și va trebui să mă împaci mereu. Nu o să mă las ușor împăcată și va trebui să depui efort. Da, e greu cu mine, știu și te compătimesc. Să fiu băiat nu m-aș suporta și de asta nici nu am pretenții de la tine. Stai liniștit că te înțeleg. Dar totuși între atâtea rele, între atâtea părți negative, sunt câteva părți bune.
 

          DA,  aș iubi un om ca mine. Un om sincer, direct, care spune lucrurilor pe nume, care nu se ascunde după deget, da, aș iubi! Sinceritatea e cea mai mare calitate pe care o poate avea un om și mă mândresc că o dețin. Fidelitatea este o altă calitate pe care greu o întâlnești și care mă definește. Siguranța și dorința de autodepășire sunt mereu prezente în inima mea. Poate pare exagerat, poate nu mă crede lumea, dar nu asta contează. Ce e cu adevărat important e ce simt eu și asta nu îmi poate lua nimeni. E adevărat că nu arăt toate aceste lucruri oricui, dar cine a meritat, le-a avut din plin. Și cine le-a pierdut, le-a pierdut pe vecie. Nu stau la discuții și nu îmi calc în picioare principiile.


          Știu să respect, știu să iubesc, știu să ascult, știu să încurajez, știu să ajut, știu să dau totul! Dar știu și să iau înapoi tot ce am dat!  
 

         Deci DA, aș iubi un om ca mine. Cu bune și cu rele, l-aș iubi. Căci în viață greu găsești înțelegere, iubire, respect și fidelitate. Restul detaliilor se pot ajusta, se pot modela. Dar dacă nu ai niste principii clar definite de mic copil, nu le vei avea niciodată.
 

Ai avut odată o floare...și i-ai rupt zilnic câte o petală, doar ca să vezi dacă poți iubi o buruiană...

Era odată o floare...cea mai frumoasă floare. Era înaltă, subțirică, cu frunze frumoase, cu petale delicate, pe scurt tot ce-ți puteai dori de la o floare. Ai vrut-o doar pentru tine așa că ai rupt-o promițând-ui tot și toate. Ai luat-o cu tine, crezând că o vei face fericită.

I-ai dat puțină dragoste și ea a început să înflorească și mai tare, deschizându-și larg petalele. I-ai dat atenție și ea a devenit mult mai încrezătoare, dorindu-și zilnic să se autodepășească. I-ai dat speranță și ea a început să-și contureze propriile vise, propriul destin. I-ai dat încredere și ea a început să spere, să spere la un viitor strălucit. I-ai dat apă și ea a început să crească, era pe zi ce trece tot mai frumoasă și parcă te vrăjea, te făcea să o dorești numai pe ea. O făcea din suflet căci și ea își dorea la fel.

Dar într-o zi i-ai rupt o petală. Ea nu a observat, avea foarte multe. Parcă nici nu se observa. Nu trecu mult și i-ai mai rupt una....și încă una si deja se vedea clar. Ți-a zis să te oprești, că o doare, că nu mai rezistă, dar ai continuat. Ai dezvoltat un obicei din asta. Ai ajuns să-i rupi câte o petală în fiecare zi. A început să plângă, să tipe...te implora să nu mai rupi dar nu te-ai oprit. A început să se ofilească, era din ce în ce mai slăbită, deja nu îți mai zicea nimic. Tu îi rupeai petalele si ea suferea în tăcere. Zilele treceau...tu tot rupeai.

Dar stai...i-ai rupt și ultima petală. I-ai lăsat doar dezamăgire. În timp ce ea suferea, tu te consolai cu o buruiană. Bunătatea și frumusețea deja te plictiseau, vroiai altceva, dar o vroiai și pe ea. Ai vrut o schimbare, ceva nou, nu neapărat ceva bun, doar nou și ai obținut, dar cu un preț mare. Ai distrus o floare, cea mai frumoasă floare, floarea sufletului tău. Nu doar ca ai distrus-o, ai și aruncat-o. Ok, alegerea ta.

        Ce să zic, ai facut-o cu mâna ta. Dar știi...ea a învățat multe din această experiență. Și mai știi....poate anul acesta nu va mai înflori, că petalele i-au fost luate de vânt și duse departe, dar anul viitor, după ce iarna grea va trece, din locul de unde ai rupt-o va răsări o nouă floare, una mai frumoasă decât cea pe care ai rupt-o. Ei bine atunci, poate îți va parea rău, îți vei dori să o alinți, să o mângâi...să o iubești, să te iubească, dar ea nu va mai dori. Va face tot ce-i stă în putere să se autodepășească din toate punctele de vedere pentru a ajunge acolo unde si-a propus.
        Abea atunci când o vei revedea, vei regreta cu adevărat... că ai avut odată o floare...și i-ai rupt zilnic câte o petală, doar ca să vezi dacă poți iubi o buruiană...

Taci inimă!

          Taci inimă...zi de zi aceeași poveste, același scenarii, aceleași replici! Tu nu vezi că doare? Ce tot insiști? Nu crezi că ar fi destul? Nu crezi că e cazul să te dai bătută? În viață, trebuie să știi și să pierzi, nu vei castiga mereu...ai pierdut doar o luptă, războiul e departe de a se fi terminat!

          Taci inimă...nu vezi că nu îi pasă? Nu vezi că deși zice una, face alta? Tu stai ca proasta și pierzi timpul, vezi-ți de treabă și mergi mai departe. Cândva, rolurile se vor inversa și cel care te-a făcut să suferi, va suferi. Atunci se va face dreptate. Acum, nici el nu știe ce vrea, dar când va ști, nu va mai avea de ales între două variante ci va trebui să aleagă ce ia rămas.

          Taci inimă...m-am săturat să mă chinui în fiecare zi! M-am săturat să mă faci să-i scriu, să-l caut. Nu mai vreau, te rog să mă întelegi și să îmi accepți decizia. Eu nu sunt slabă ca tine, daca am zis NU, păi NU rămâne! Ar fi bine să înveți ceva de la mine. Reorientează-te!

          Taci inimă...și nu mă mai lovi! Mi-ai declarant război, fără să îți fac ceva. Ce te-a apucat? Ai luat-o razna? Vrei să ma întorc impotriva ta? Vrei să îți arăt cine comandă? Nu ma provoca, să nu îți pară rău!

        Taci inima și ai răbdare! Tu ai pierdut doar timp, dar el a pierdut pe cineva care îl iubea cu adevărat. Poate nu își dă seama, dar o să realizeze cândva. Și atunci va simti și el tot ce simți tu! Nu îți face griji, totul va fi bine, vei trece peste, vei încerca să uiți si vei merge mai departe. Ai tot timpul din lume! Nu trebuie să disperi, nu trebuie să îți fie frică! Vei întalni oameni noi, vei face lucruri noi, te vei dezvolta! Cândva, toată povestea aceasta va fi doar o amintire încețoșată. Atunci totul va fi bine!

De ce am plecat când nu am mai stat...

În această viața, la un moment dat va sosi clipa când mă vei întreba:

“- Daca m-ai iubit, de ce ai plecat? “. Și atunci eu, cu zambetul pe buze, îți voi șopti:

                “Timpul, nenorocitul, e este vinovat! El m-a facut să plec, că de-aș fi rămas pururi tânără, pe cuvânt că aș mai fi stat o perioadă, să-mi iau doza zilnică de venin pentru care am dezvoltat o dependență. Veninul tău e asa dulce și desi mă doare sufletul dupa ce trece efectul, acele câteva momente în care se împrăștie prin vene, în tot corpul, merită osteneala! M-ai vrajit din prima clipă cu buna ta dispoziție, m-ai învăluit într-o ceață densa, parfumata, m-ai dezbrăcat de gânduri, frici, durere pentru ca apoi să te folosești de toate aceste informații pentru a-ți crea propriul venin de care să nu mă pot desparți. Zilele treceau și eu iubeam senzația aceea. Acea senzatie se poate numi simplu “dragoste”. M-ai injectat zilnic cu dragostea ta și nu mai reușeam să văd dincolo de ea. Simțeam că e singurul lucru bun din acest univers, singurul lucru care merită trăit și mă simțeam privilegiată să fiu eu cea care se bucura de toata dragostea ta. 

      Ca orice lucru rau, dar bun, pe parcurs și-a pierdut din efect, corpul meu a început să se obișnuiască și atunci am mărit doza. Într-o zi, într-un moment de panică, am luat o supra doză. Acela a fost momentul când am zis că eu nu  pot trăi fară tine…fară raul ce-mi făce bine. Totul era perfect, îmi placea enorm, până când ai început să-i schimbi compozița. În loc să-mi dai dragoste, îmi dădeai indiferență. Atunci a aparut sevrajul, un moment de “nebunie lucie”, de panică, disperare și am început să mă revolt. Am început să-mi cer drepturile și nu ți-a plăcut. Ai zis că pun presiune, că te stresez, și poate chiar așa era. Sunt genul de om la care nu îi iei ce i-ai dat, mai ales fară motiv. Și asa a început totul, usor usor am aflat lucruri grave, peste care, as fi fost dispusă să trec, as fi făcut orice, pentru acea doza de rău necesar…dar ți-a fost frică…și ai dat înapoi. M-ai dezamăgit!

       Totul va trece! Cândva, cumva…o să treacă și atunci sevrajul Acela va rămâne doar o amintire. Poate te va durea, poate nu, dar ce știu sigur e faptul că, deși eu eram ceea care simțea efectul si se bucura de el, o anumită părticică îți dădea și tie acel ceva de care aveai nevoie zilnic. Acum acel ceva nu mai e și curând o să-i simți lipsa! Mă vei căuta dar eu probabil voi fi vindecată. Îmi vei mai da o data să gust dar sunt sigură că nu îmi va plăcea. Atunci vei știi de ce am plecat când am plecat!

Mamă, te rog, renaște-mă!

          Mamă, te rog, renaște-mă! 

Astăzi sunt disperată, simt că nu voi rezista. Astăzi mă doare sufletul, mă doare inima, mă doare gândul! Mă doare gândul că mi-am pierdut fericirea într-un mod atât de nedrept! 

          Mamă, te rog, renaște-mă! 

Astăzi simt că am piedut tot! Vise, speranțe, gânduri, dorințe...s-au dus! Au pierit toate sub furtuna ce mi-a năpădit inima, lăsând în urmă doar cioburi ascuțite .

          Mamă, te rog, renaște-mă! 

Astăzi sunt la pământ, greutatea adevărului m-a lovit în creștetul capului...exact acolo unde tu mă sărutai în copilărie.

           Mamă, te rog, renaște-mă! 

Astăzi am nevoie de tine, mamă! Am nevoie de vorbele tale înțelepte și de mângâierea ta. Astăzi mi-am pierdut fericirea, mamă! Știi ce înseamnă asta? Știi cât mă doare, cât sufăr? Am greșit mamă! Mi-am pus viața în mâinile unui om care dupa 600 de zile mi-a arătat ca nu a meritat oseteneala. Mi-am făcut planuri cu acest om deoarece l-am iubit mai presus decât propria persoană. Mi-am conturat un viitor lângă el, crezând că vom colora împreună fiecare pas al vieții. Dar nu a fost așa...mi-a abandonat sufletul în defavoarea unei himere. Mamă, de ce a făcut asta? De ce? Când tot ce am făcut eu a fost să îl iubesc, să îl venerez! Cum a putut face asta, cum l-a lăsat conștiința? Cum a putut mamă să mă abandoneze? Cum a putut să-mi ciuruiască inima, lăsându-mă să zac în agonie....Cum mamă, cum...? Cum să trec peste, cum să îmi revin, cum să pansez? S-a ales preful, mama...s-a dus cu el și ultima fărâmă de speranță. azi a plecat și nu se va mai întoarce!

 Mamă, te rog, renaște-mă! Că-ci poate așa, inima mea va fi întreagă din nou!

Hai să fim fericiți!

            Cuvântul “stres” devine pe zi ce trece tot mai uzual, datorită vremurilor în care trăim, datorită oamenilor care ne înconjoară și mai ales datorită percepției greșite pe care o avem asupra vieții. De la 5 dimineața până la 22 noaptea, alergăm de colo colo încercând să le rezolvăm pe toate ca și cum viața noastră ar depinde în totalitate de asta.

            Ne îmbolnăvim pentru că ne stresăm prea mult și uneori uităm să fim fericiți și mulțumiți. Ne preocupă mai mult situația celor din jurul nostru decât propria existență. Zilnic lipim și dezlipim etichete, privim și judecăm oameni, încercăm să schimbăm păreri și mai ales ne consumăm energia preocupându-ne de ceea ce gândesc unii și alții despre noi. Datul cu părerea devine obsesiv în unele situații, chiar dacă nu vrem să recunoastem. Ne uităm prea des în curtea vecinului.

            Hai să fim fericiți! Hai să încercam să ne concentrăm doar asupra lucrurilor importante. Hai să fim noi pe primul loc! 

Mai bine fă-te prieten cu noaptea!

         Ce răi sunt oamenii....răi, invidioși și mai ales ipocriți. Îi vezi peste tot, pe stradă, în autobuz, la TV. Îți zâmbesc, te laudă și mai în glumă, mai în serios îți intră pe sub piele până ce află tot îi interesează, apoi pleacă din viața ta, ca și cum nici nu ai exista. Ce e cel mai surprinzător e faptul că, tocmai cei la care NU te aștepți, se încadrează în descrierea de mai sus.
         Ce răi sunt oamenii, mai ales atunci când ești bun cu ei. Cele mai profitoare ființe aș putea spune. Le oferi sinceritatea ta și ei îți oferă dezamăgire.
         Unii chiar nu suportă să te știe mai bun decât ei. Nu contează nivelul la care se află, atâta timp cât sunt mai sus decât tine, ei sunt mulțumiți. Mă întreb, oare toți acești oameni își vor depăși vreodată condiția? Vor înțelege vreodată că cei mai bun etalon sunt ei înșiși....deci trebuie să încerce să fie mai buni decât erau? Cel mai rău lucru e faptul că acest tip de persoane fac parte din aceeași familie, poate chiar dorm în același pat. Deja e prea de tot. Cunosc astfel de cazuri și e trist.
          Decât să stai în preajma acestor oameni mai bine te faci prieten cu noaptea! Nu îți face speranțe deșarte și nu spera la lucruri mari de la oameni mici!

Cu și despre o doamnă minunată!

           În viața fiecăruia dintre noi apar oameni noi. În același timp, unii dintre ei se "evaporă" ca și cum nu ar fi fost niciodată. Totuși, unii dintre ei, deși pleacă din viața noastră, lasă urme vizibile, unele bune, altele rele.

          Astăzi m-am hotărât să scriu câteva rânduri despre o persoana pe care, deși nu o mai am în preajmă, a lăsat urme în mintea și sufletul meu. Este vorba despre un om minunat, o doamnă extraordinară pe care o voi purta în suflet mereu. Numele ei este Maria, doamna Maria, pe care am cunoscut-o anul trecut în cadrul firmei în care lucrez. O femeie simpla, muncitoare, sincera, cu suflet mare. O doamna cu o sensibilitate și sinceritate aparte. Un om simplu și franc! Nu a durat mult până să mă atașez de dânsa. Mi-a cucerit sufletu cu felul ei de a fi, cu vorbele ei înțelepte și mai ales cu povestea ei de viața. Mi-a povestit despre sotul ei, ("tăticul meu",îi spunea ea) și despre dragostea adevărată care îi leaga, mi-a povestit despre copii, nepoți, ba chiar mi-a arătat și câteva poze cu minunata ei familie. Era departe de casă și îi era dor de ei, așa am devenit eu "puiul ei" și ea "mămica mea". Nu putea trece o zi fără să o vizitez acolo unde muncea.

           De la doamna Maria am învățat foarte multe. M-a ajutat să înțeleg o grămadă de lucruri despre viată, despre ce înseamnă cu adevărat o familie, despre dragostea adevărată și necondiționată. Mi-a câștigat respectul, dragostea și admirația de la prima vedere. Am primit foarte multe sfaturi de la dânsa, sfaturi pe care le aplic aproape zilnic. Timp de aproape un an, m-am bucurat de prezența ei.

         Dar, la un moment dat, venise vremea să ne despărțim. Mămica mea avea să se întoarcă definitiv acasă la familia ei deoarece contractul ei se încheiase. Această veste m-a întristat enorm. Îmi amintesc acea zi cu tristețe...Nimic nu mai avea să fie la fel, nu mă puteam obișnui cu ideea însă nu puteam schimba nimic. Doamna Milu plecase și eu am ramas cu amintirea ei și cu o poza. Zâmbesc mereu când mă gândesc la ea și îi sunt recunoscatoare pentru tot ce a făcut pentru mine.

          Pentru că știu că la un oment dat va citi aceste rânduri, vreau să-i transmit câteva cuvinte:

   " Draga mea mămică, vreau să îți spun că îmi este foarte dor de tine, îmi lipsesti enorm! Îți mulțumesc pentru toate sfaturile bune, pentru încrederea pe care mi-ai acordat-o. Ești un exemplu pentru mine. Sper ca viața să îmi acorde cel putin încă o șansă să ne revedem...să te pot strânge în brațe!"

Cu si despre "stresiune"

          E mijlocul lunii ianuarie, mai precis 15 ianuarie, asta ar răspunde un om obișnuit dacă l-ai întreba ce vreme e. Ei bine, dacă mă întrebi pe mine sau pe orice alt student...răspunsul e altul. E perioada dinaintea sesiunii, plină cu teste, colocvii, recuperări și de ce nu mici "examene". E cea mai grea perioada din an. Dupa sărbatorile de iarnă, în care am lenevit la maxim, am mâncat pe săturate și am făcut orice altceva înafară de a învăța, m-am trezit brusc la realitate, realitatea crudă și astfel am ajuns să nu mai pot dormi noaptea iar in timpul zilei să stau nonstop în fața laptopului, redactând lucrări la TF, memoriul de calcul la MOM și bineînțeles modelând câte 2-3 probleme la MSSE.
       
O-RI-BIL!

          Nu mi-am imaginat vreodată că voi sta o duminică întreagă învățând și încercând să înțeleg chestii care s-au predat în timp ce eram la serviciu.
          Mă uit la ceas din când în când și parcă se sare peste unele ore. Acum 5 minute era 12 si acum e 15 jumate, ce treabă e asta? Clar, ceva nu pușcă. Aaaa da.....e vorba de replica aia, gen "semestrul viitor mă apuc din timp". Vrăjeală, nici data viitoare nu o să încep mai repede. "De mâine" e ziua în care toți studenții se apucă de învățat. De ce aș strica eu tradiția? Ok...să revenim la subiect.

          Știe cineva o metodă prin care poti scrie și poți dormi în același timp? Chiar aș avea nevoie, căci la noapte se anunță vremuri grele, bine asta dacă nu îmi cedează spatele, căci azi am stat 10 ore fara pauză pe scaun. Mă dor toate, dar nu mă las...căci din octombrie și până acum, m-am relaxat în fiecare duminică.
          Știm cu toții că atunci când avem de învățat, orice e mai interesant! Chiar stau si mă gândesc în ce dulap să fac mâine ordine. Să ne înțelegem, mi-am luat mâine liber ca să învăț. În fine, găsesc e ceva...asta în cazul în care nu intru în panică ca și astăzi și mă trezesc la ora 6 dimineața și încep să mă plang.

          Voi să nu faceți ca mine! Nu e bine! Sau dacă faceți, aveți grijă să nu vă panicați. Nu uitați ca printre lucrări și proiecte să mai mâncați ceva. Eu am uitat azi!

Să aveți spor la învățat!